Importanţa comuniunii cu alţi creştini

Nici un om nu este o insulă, existând doar prin el însuşi; fiecare este o parte a continentului, parte a întregului. – John Donne, Meditation XVII

Oare nu ar fi un lucru deosebit să întâlneşti creştini care, fiind mai înaintaţi pe calea credinţei, să te poată ajuta să creşti spiritual? Oare nu ar fi cu adevărat benefic să petreci timp cu oameni care sunt preocupaţi de îndoielile tale, înţeleg întrebările pe care le ridici şi în acelaşi timp stau ca modele de viaţă trăită în credinţă şi în dependenţă de Dumnezeu?

Din momentul în care ţi-ai început relaţia cu Iisus Hristos, ţi-ai început totodată şi o relaţie cu alţi creştini. Ai devenit acum parte a familiei lui Dumnezeu, iar în familia lui Dumnezeu nu sunt orfani. Dumnezeu nu doreşte ca noi, copiii Săi, să părem nişte insule solitare de credinţă. Dimpotrivă, suntem chemaţi la a fi o comunitate de credincioşi, fiind legaţi unii de alţii şi parte a ceva ce este cu mult mai mare decât noi înşine. Această realitate care îi include pe cei credincioşi şi trece dincolo de ei se numeşte Biserica.

Cuvântul „biserică” reprezintă traducerea unui termen grecesc al cărui semnificaţie este „aparţinând Domnului”. Biblia explică faptul că fiecare creştin – fiecare persoană care crede cu adevărat în Iisus Hristos – este parte a Bisericii, chiar dacă până la un moment dat acea persoană nu a păşit vreodată în clădirea propriu-zisă a unei biserici. Biserica lui Dumnezeu trece dincolo de barierele confesionale, culturale şi naţionale. Una dintre expresiile prin care Biblia descrie această comuniune a credincioşilor este cea de „trup al lui Hristos”.

Eşti parte a aceleiaşi familii, alături de creştinii de pretutindeni – aceasta este dimensiunea universală a Bisericii. Implicit, faci parte din familia creştinilor care trăiesc în apropiere de tine. Aceştia aşteaptă cu nerăbdare să li te alături şi să te integrezi astfel într-o comunitate locală.

Biserica „perfectă”

Atunci când, după convertire, am analizat viaţa a diverse biserici, am avut o atitudine foarte critică. De ce nu au predici mai bune sau strategii de misiune mai eficiente? De ce sunt atât de mulţi oameni ipocriţi? Într-o zi, pastorul bisericii căreia aparţineam a vorbit despre rolul bisericii şi a făcut o afirmaţie care m-a urmărit timp de mulţi ani: „Dacă vei găsi vreodată o biserică perfectă, să nu i te alături. O vei ruina, deoarece tu eşti o persoană imperfectă”. Mi-am dat seama că am analizat într-un mod nedrept propria biserică şi alte comunităţi. De vreme ce eu nu sunt perfect, cum aş putea să aştept ca biserica din care fac parte să fie totuşi perfectă?

Biserica este instituită de Dumnezeu. Hristos a întemeiat Biserica pentru a fi o reprezentare pe pământ a Persoanei Sale, iar cei care fac parte din ea sunt încă în procesul maturizării lor în Hristos. S-ar putea ca atunci când vizitezi o biserică, unii dintre cei pe care îi întâlneşti nici măcar să nu fie creştini, sau dacă sunt, ei să-L fi aşezat pe Hristos pe o poziţie secundară în viaţa lor.

Cu toate că nu vei putea găsi o biserică perfectă, ar trebui să găseşti o comunitate care ţi se potriveşte cel mai bine. În acest moment s-ar putea să gândeşti în felul următor: „Bine. Dar totuşi la care biserică să merg? Cum îmi dau seama care comunitate creştină ar fi cea mai potrivită pentru mine?” Pe lângă informaţiile despre diverse biserici care le poţi găsi chiar pe internet, aş vrea să menţionez câteva aspecte la care să fi atent atunci când cauţi să te integrezi într-o biserică...

Care este crezul bisericii respective?

S-ar putea ca acea biserică locală să aibă un text de referinţă care să articuleze şi să condenseze crezul ei. Dacă este un astfel de text, fă-ţi timp şi citeşte-l cu atenţie, asigură-te că înţelegi lucrurile pe care le citeşti şi te identifici cu ele. Dacă ai întrebări cu privire la aspecte legate de credinţă, întreabă-l pe preotul sau pe pastorul acelei comunităţi.

Exprimă acea biserică dragoste?

Creştinii trebuie să fie recunoscuţi prin dragostea pe care o arată faţă de alţii. Iisus a spus: „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii” (Ioan 13:34-35). Dar cum anume îţi poţi da seama dacă o comunitate este caracterizată de această dragoste?

Gene Getz, în cartea The Measure of a Church [Măsura unei biserici] spune că dragostea biblică este direct legată de asemănarea cu Hristos: „Dragostea biblică implică manifestarea acelor atitudini şi acţiuni care L-au caracterizat pe Hristos de-a lungul vieţii Sale pământeşti printre oameni”.1

O asemenea dragoste se reflectă în atitudini de iertare şi încurajare, şi nu de amărăciune şi bârfă; dragostea adevărată se caracterizează prin răbdare şi înţelegere chiar şi faţă de persoane mai puţin agreabile. Atunci când vezi această dragoste pulsând în viaţa Bisericii, Îl vezi de fapt pe Hristos la lucru.

Cum se raportează comunitatea respectivă la Scripturi?

Aproape fiecare slujbă religioasă va cuprinde un timp în care cel care slujeşte va citi un pasaj din Biblie şi va vorbi despre textul respectiv. Ascultă cu atenţie mesajul care se proclamă şi modul în care este abordat textul. Este oare textul biblic analizat într-o atitudine de umilinţă şi onestitate, sau este folosit ca un simplu pretext pentru expunerea propriilor concepţii ale vorbitorului?

Întâlnindu-te cu diferiţi membri ai bisericii respective, întreabă despre modul în care oamenii sunt pregătiţi pentru diverse lucrări duhovniceşti. Unele biserici sunt foarte preocupate în a-i învăţa pe membrii lor cum să studieze Biblia, cum să poată da un sfat potrivit celor apropiaţi, cum să se îngrijească de cei în nevoie sau cum să le spună şi altora despre credinţa lor.

Despre ce anume vorbesc membrii între ei?

Aproape fiecăruia dintre noi îi place să vorbească despre copiii, despre familie, sau despre meciul de ieri. Nu este nicidecum lipsit de spiritualitate să îţi facă plăcere să discuţi cu alţi creştini pe diverse teme. Creştinii ar trebui să se bucure de viaţă! Dar dacă discuţiile noastre în biserică nu se deosebesc cu nimic de conversaţiile pe care le avem la serviciu, atunci ceva lipseşte. Iisus Hristos este tot ce poate fi mai măreţ în acest univers. Îl onorează creştinii acelei biserici pe Iisus Hristos? Sunt oare întâlnirile lor caracterizate de un duh de închinare, dragoste şi devoţiune, în modul în care se relaţionează la Hristos? După ce participi la câteva dintre întrunirile bisericii, îţi vei putea da seama care este motivul real care îi aduce pe oameni împreună; s-ar putea ca ei să vină acolo pentru ei înşişi, pentru pastorul lor, pentru a auzi o predică plăcută sau pentru a fi respectaţi ca oameni religioşi. Scopul final ar trebui să fie unul singur: glorificarea lui Dumnezeu.

Este biserica în relaţie cu alte comunităţi sau organizaţii creştine?

O biserică în care se afirmă unitatea spirituală a Trupului universal al lui Hristos va fi întotdeauna gata să se roage pentru diferite proiecte creştine, iar acolo unde este posibil, să le susţină şi financiar. Un separatism sau individualism dus la extrem este în disonanţă cu modelul care îl vedem printre bisericile Noului Testament.

Este timpul să te hotărăşti

După ce ai participat la slujbele religioase în câteva biserici şi te-ai hotărât în care comunitate să rămâi, începe să cauţi oportunităţi prin care să îi poţi cunoaşte personal pe membrii acelei comunităţi. Unii s-ar putea să fie reticenţi în a se prezenta pentru că este posibil să se fi adăugat recent bisericii. Ia iniţiativa şi începe să-i cunoşti pe oameni. Nu te vei maturiza în relaţia ta cu Hristos, rămânând izolat în coconul unui creştinism privat. Sunt mulţi oameni cărora le pasă cu adevărat de tine şi care s-ar bucura să te sprijine atunci când treci prin momente dificile. Ei formează împreună acest „miracol al eliberării”; ei formează Biserica.

Acest articol este un extras din cartea lui Steven L. Pogue, The First Year of Your Christian Life [Primul an al vieţii tale de credinţă].

(1) Gene Getz, The Measure of a Church, Regal Books, Glendale: CA, 1975, pag. 33.