Natura credinţei

În mod constant, fiecare zi din viaţa noastră presupune practicarea credinţei. Nouăzeci şi nouă la sută din convingerile şi valorile pe care le avem sunt determinate de credinţă. Credinţa este elementul central al existenţei noastre. De exemplu, să presupunem că ai o problemă de sănătate. Te duci la un doctor al cărui nume nu-l poţi pronunţa şi ale cărui diplome nu le-ai văzut niciodată. Îţi dă o reţetă pe care nu o poţi citi. Te duci cu reţeta la un farmacist pe care nu l-ai întâlnit niciodată personal, şi acesta îţi dă un compus chimic pe care nu îl înţelegi. Apoi te duci acasă şi iei medicamentele conform prescripţiilor de administrare. Întregul traseu presupune, în fiecare moment, o credinţă sinceră. În mod similar, credinţa este în centrul vieţii spirituale. În Biblie se face de peste 200 de ori referire la „credinţă” sau la „a crede”.

Ce este credinţa?

În primul rând, cred că este de folos să spunem ce nu este credinţa.

-Credinţa nu este o emoţie; a crede nu înseamnă a avea un sentiment pozitiv cu privire la Dumnezeu.

-Credinţa nu este un salt nechibzuit în necunoscut, fără a ţine cont de împrejurări.

-Credinţa nu este o forţă universală pe care tu o stăpâneşti şi care îţi permite să obţii lucrurile ce ţi le doreşti din tot sufletul în viaţă.

Din nefericire, aceste idei despre credinţă se regăsesc chiar în învăţătura unor biserici din zilele noastre.

În cartea sa Christianity in Crisis [Creştinismul în criză], Hank Haanegraff relatează istoria lui Larry şi Lucky Parker care nu i-au administrat insulina fiului lor diabetic, deoarece li s-a spus că dacă ar avea credinţă, atunci fiul lor ar fi vindecat. În mod tragic, fiul lor a intrat în comă diabetică şi a murit. În loc să ţină un serviciu de înmormântare, ei au ţinut un serviciu de înviere, crezând că dacă vor avea suficientă credinţă – ceea ce însemna să spună cuvintele potrivite şi pur şi simplu să creadă cu putere fără a arăta vreun semn de îndoială – atunci forţa credinţei îl va aduce pe fiul lor înapoi din morţi. Larry şi Lucky Parker au fost mai târziu judecaţi şi condamnaţi de omor şi abuz asupra copilului. De ce? Pentru că au avut o concepţie greşită cu privire la credinţă.

În evanghelii – primele patru cărţi ale Noul Testament: Matei, Marcu, Luca şi Ioan – iese adesea la iveală faptul că şi ucenicii s-au dovedit în multe situaţii ca având o concepţie confuză asupra credinţei. Totuşi, ei au fost îndeajuns de înţelepţi să Îl întrebe pe Iisus despre acest fapt. În Luca 17, ni se prezintă episodul în care ucenicii Îi cer lui Iisus să le mărească credinţa. Iisus le răspunde:

„Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice dudului acestuia: «Dezrădăcinează-te şi sădeşte-te în mare» şi v-ar asculta.” Răspunsul lui Iisus este interesant. Observaţi faptul că El nu spune ceea ce suntem noi obişnuiţi să spunem în biserică. Iisus nu spune: „Trebuie doar să încerci mai mult”. Sau „Trebuie doar să crezi”. Răspunsul pe care îl dă Iisus dezvăluie un adevăr important despre natura credinţei. În cadrul cultural şi istoric în care trăiau ucenicii, sămânţa de muştar era cunoscută ca fiind cea mai mică dintre seminţe. Iisus s-a folosit de acea imagine pentru a ilustra faptul că nu este importantă mărimea credinţei tale. Puterea credinţei este dată de măsura în care obiectul ei este demn de încredere şi nu de cât de convins este cel care crede.

Voi exemplifica acest principiu prin următoarea situaţie. Să presupunem că stau pe marginea unui lac în timpul primelor săptămâni friguroase ale iernii. Lacul este acoperit în întregime cu un strat foarte subţire de gheaţă. Plin de credinţă şi încredere, păşesc pe gheaţa de curând formată pentru a trece de partea cealaltă. Din nefericire, deşi sunt foarte încrezător şi „plin de credinţă”, rezultatul va fi un şoc rece şi ud. Atâta timp cât gheaţa este subţire, nu contează cât de multă credinţă am. Stratul de gheaţă nu este de încredere.

Acum imaginaţi-vă aceeaşi situaţie, dar câteva săptămâni mai târziu, în toiul iernii geroase. Gheaţa are acum câţiva metri grosime. Stau pe marginea lacului, şi datorită experienţei din trecut, acum sunt extrem de precaut în ce priveşte traversarea lacului pe gheaţă. Nu sunt sigur dacă aceasta mă va ţine. La urma urmei, data trecută am căzut în apă. Chiar dacă îmi este frică şi am „mai puţină credinţă” decât înainte, cel mai mic şi mai nesigur pas va fi răsplătit de sentimentul unui teren ferm. Care este diferenţa? Obiectul credinţei mele este acum mult mai de încredere.

Este adevărat că puterea credinţei este dată de măsura în care obiectul ei este de încredere. Însă...

Măsura credinţei pe care cineva o are într-un obiect este direct proporţională cu cunoaşterea acelui obiect.

De exemplu, gândeşte-te la un om căruia îi este frică să zboare. Atunci când soseşte pentru prima dată la aeroport îşi cumpără asigurarea de la un birou electronic de asigurări. Îşi pune centura de siguranţă cu douăzeci de minute înainte de decolare şi fără îndoială ascultă cu atenţie la obişnuitele „instrucţiuni pentru situaţii de urgenţă”. El nu are deloc încredere că avionul îl poate duce la destinaţie. Dar, pe parcursul călătoriei, pasagerul începe să aibă o altă atitudine. Mai întâi îşi desface centura de siguranţă, îşi serveşte gustarea, şi curând ajunge să vorbească cu persoana de lângă el şi chiar să glumească. Cum s-a produs această schimbare? Ce s-a întâmplat? Ai mai multă credinţă la 7000 de metri înălţime? Cu siguranţă nu. Însă cu cât a aflat mai multe despre obiectul credinţei sale, respectiv cu privire la avion, cu atât credinţa sa în acel obiect a devenit mai puternică.

La fel se întâmplă şi cu viaţa creştină. Cu cât învăţăm mai mult despre Iisus, cu atât sporeşte credinţa noastră în El. Învaţă să trăieşti condus de adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu şi nu de sentimentele tale. Uneori, atunci când citeşti Biblia, nu fă altceva decât să observi, cerând lui Dumnezeu să îţi descopere mai multe cu privire la cine este El. Sunt multe locuri de unde poţi începe. Psalmii 145, 146 şi 147 sunt trei texte splendide care vorbesc despre cine este Dumnezeu. Pe măsură ce parcurgi Biblia, rogă-L pe Dumnezeu să te înveţe mai mult despre El şi observă în mod specific modul în care El doreşte să te încrezi în El. În orice situaţie te-ai afla, întreabă-L pe Dumnezeu: „Ce anume ar fi de folos să cunosc cu privire la Tine, încrezându-mă în Tine în această situaţie?” Întoarce-te mereu la Scriptură; din cuvintele ei, vei învăţa mereu despre Dumnezeu şi despre relaţia Lui cu tine.

D. L. Moody a spus cândva: „Obişnuiam să mă rog în fiecare zi Domnului să îmi dea credinţă. Dar într-o zi am citit Romani 10:17, care spune: «credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin cuvântul lui Dumnezeu». Astfel, am început să citesc Biblia, şi de atunci credinţa mea a continuat să crească”.