Atunci când ai căzut....

Cum să te raportezi la problema păcatului??

În Statele Unite, fiscul (IRS) a primit la un moment dat următoarea scrisoare anonimă:

„Stimaţi domni,

În acest plic se află un cec în valoare de 150$. Anul trecut am completat în mod fals declaraţia de venituri, iar de atunci nu am mai putut să dorm. Dacă voi continua să am probleme cu somnul, atunci vă voi trimite şi restul banilor.”1

Fiecare dintre noi doreşte să se simtă iertat pentru lucrurile rele pe care le-a făcut. Întrebarea care se pune este însă: De unde vine această iertare?

Datorită faptului că eşti creştin, toate păcatele tale sunt iertate. Probabil cunoşti acest fapt din Biblie. Dar cum te raportezi la el? Un prieten cu o bogată experienţă în consiliere a afirmat odată: „Unii creştini nu prea cred că au păcătuit; alţii, nu cred că sunt iertaţi.”

Aş dori să te ajut să înţelegi în mod corect atât realitatea păcatului tău, cât şi realitatea iertării oferite de Hristos.

Ce este păcatul?

Ernest Hemingway a spus la un moment dat că dacă un anumit lucru este moral, te vei simţi bine după ce îl faci; dacă este imoral, vei avea remuşcări. Aceasta este o concepţie foarte întâlnită cu privire la păcat şi sunt mulţi oameni care trăiesc conduşi de o asemenea mentalitate. Dar această gândire este diferită de ceea ce Biblia afirmă cu privire la păcat. Din perspectivă biblică, păcatul este atitudinea prin care alegi să urmezi voia ta şi nu voia lui Dumnezeu.

Cât de mult contează păcatul înaintea lui Dumnezeu? El nu îl poate îngădui. „Ochii Tăi sunt aşa de curaţi că nu pot să vadă răul, şi nu poţi să priveşti nelegiuirea!” (Habacuc 1:13a) „...Dumnezeu e lumină, şi în El nu este întuneric” (1 Ioan 1:5a).

Acest fapt ar putea părea lipsit de importanţă. Oare nu a plătit Iisus pentru toate păcatele tale? De ce să te mai preocupe problema păcatului, de vreme ce Dumnezeu te iubeşte şi are un plan atât de minunat cu viaţa ta? Probabil ar trebuie să consideri păcatele ca nefiind ceva grav, ci doar nişte simple greşeli.

Dumnezeu nu se referă niciodată la păcat în aceşti termeni. Datorită unui singur păcat, Adam şi Eva au fost izgoniţi din Eden. Datorită păcatului, Dumnezeu a adus potopul asupra locuitorilor pământului, în zilele lui Noe. El a făcut să cadă foc şi „pucioasă” (sulf) asupra cetăţilor Sodoma şi Gomora, datorită imoralităţii lor ostentative. Păcatul a fost motivul pentru care poporul Israel a rătăcit prin pustie timp de patru zeci de ani.

Dumnezeu urăşte păcatul. În ce ne priveşte pe noi, păcatul ne oferă plăcere, iar noi îl săvârşim. Asemeni lui Adam şi Evei, avem impresia că putem cunoaşte răul fără să fim învinşi de acesta. Dar noi nu devenim asemeni lui Dumnezeu. Dumnezeu cunoaşte existenţa răului, şi totuşi El nici nu este rău şi nici nu înclină spre săvârşirea răului. Însă noi, pe de altă parte, suntem atraşi de rău şi cedăm acestei atracţii.

Partea vinovată

Ori de câte ori păcătuieşti, Duhul lui Dumnezeu care locuieşte în tine se întristează. Uneori El te va face să te simţi vinovat. Atunci când păcătuieşti, tu alegi în acel moment să trăieşti independent de voia lui Dumnezeu pentru tine. Acest fapt nu Îl determină pe Dumnezeu să te urască; El continuă să te iubească. Dar păcatul tău Îl întristează: „Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării” (Efeseni 4:30). Pentru a înţelege cum anume te afectează păcatul, vom analiza în cele ce urmează diferenţa dintre relaţia ta cu Dumnezeu şi părtăşia ta cu Dumnezeu.

Relaţia ta cu Dumnezeu

  • A început atunci când L-ai primit pe Hristos (Ioan 1:12)
  • Este veşnică (1 Petru 1:3-4)
  • Este păstrată doar prin puterea lui Dumnezeu (Ioan 10:27-29)
  • Nu se schimbă (Evrei 13:5)

Comuniunea ta cu Dumnezeu

  • A început atunci când L-ai primit pe Hristos (Coloseni 2:6)
  • Poate fi împiedicată (Psalmul 32:3-5)
  • Este păstrată în parte de către tine (1 Ioan 1:9)
  • Se schimbă atunci când păcătuieşti (Psalmul 66:18)

Păcatul nu afectează relaţia eternă a lui Dumnezeu cu tine – aceasta a fost stabilită atunci când te-ai încrezut în faptul că Domnul Hristos a plătit la cruce pentru păcatele tale. Iisus Hristos a murit pentru toate păcatele tale – trecute, prezente şi viitoare. Datorită credinţei tale în Iisus, tu eşti iertat pe deplin. Prin urmare, relaţia ta cu Dumnezeu nu sch.

Cu toate acestea, păcatul afectează comuniunea ta cu Dumnezeu. (Comuniunea se referă la legătura dintre tine şi El, clipă de clipă, aşa cum este ea trăită aici pe pământ.) Păcatul afectează comunicarea cu Dumnezeu şi capacitatea ta de a fi folositor în împlinirea voii Sale. Păcatul te face insensibil la lucrurile la care Hristos doreşte să te gândeşti şi pe care El doreşte să le faci.

Psalmul 32:3-5 afirmă următoarele: „Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate. Căci zi şi noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii. Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu, şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: «Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!» Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.”

Acesta este modul corect de raportare la păcat. Autorul psalmului nu a negat că a păcătuit. Nici nu a devenit preocupat şi frământat de faptul că a păcătuit. Tot ceea ce a făcut el a fost să-şi mărturisească păcatul.

Mărturisirea păcatului şi pocăinţa

Ce înseamnă să-ţi mărturiseşti păcatele şi să te pocăieşti? În primul rând, mărturisirea înseamnă să fii de acord cu ceea ce spune Dumnezeu. El deja cunoaşte faptul că tu ai păcătuit, astfel că trebuie ca şi tu să fii sincer. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţe de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9). A mărturisi înseamnă a admite în mod liber faptul că ai păcătuit şi a accepta atitudinea pe care Dumnezeu o are faţă de păcat.

A mărturisi nu înseamnă a-L implora pe Dumnezeu să îţi acorde iertare. Hristos deja a plătit pentru toate păcatele noastre, iar iertarea lui Dumnezeu este pregătită şi ne este dată în mod implicit atunci când ne mărturisim păcatul. Motivul pentru care Dumnezeu ne poate oferi iertarea Sa chiar în momentul mărturisirii noastre, este dat de moartea lui Hristos pe cruce, şi nu de puterea sau umilinţa acestei mărturisiri a păcatului nostru.

Pocăinţa presupune schimbarea acţiunilor tale în ce priveşte păcatul. Ea implică faptul că accepţi ceea ce spune Dumnezeu despre starea ta, şi anume că ai greşit, şi îţi afirmi dorinţa ta de a nu mai continua comiterea acelui păcat.

Dar încă mă simt vinovat!

Vor fi momente când încă te vei simţi vinovat chiar şi după ce ţi-ai mărturisit păcatul. Ni se pare că într-un fel este ceva spiritual să ne mustrăm cât mai mult pe noi înşine pentru a fi comis un păcat atât de groaznic, crezând că dacă ne înjosim cât mai mult pe noi înşine, această umilinţă a noastră va fi plăcută lui Dumnezeu.

Dar nu acesta este modul în care Dumnezeu ne priveşte. Din mărturisire face parte şi mulţumirea adusă lui Dumnezeu pentru faptul că Domnul Hristos a plătit pentru toate păcatele noastre. Având în vedere acest Nou Legământ prin Hristos, Dumnezeu spune: „...le voi ierta nelegiuirile, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele şi fărădelegile lor” (Evrei 8:12). Mulţumirea înseamnă credinţă, deoarece astfel te raportezi la ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu spune despre tine, şi nu la ceea ce tu simţi. Atunci când tu continui să te învinuieşti, atenţia ta se îndreaptă asupra păcatului şi nu asupra lui Hristos şi a iertării pe care El o dăruieşte.

Uneori confundăm ispita cu păcatul. Nu uita însă că orice om este ispitit. Chiar şi Iisus a fost ispitit... dar El nu a cedat în faţa ispitelor, nu a păcătuit. Dacă eşti ispitit, nu începe să te pedepseşti pe tine însuţi. Poţi alege să nu te complaci în gândurile rele care vin asupra ta şi te poţi ruga lui Dumnezeu să îţi dea putere să eviţi păcatul. Nu te simţi vinovat pentru faptul că eşti ispitit. Un verset deosebit pe care ar fi bine să îl înveţi pe de rost este 1 Corinteni 10:13; adu-ţi aminte de acest verset şi gândeşte-te la el atunci când te lupţi cu ispita.

Dumnezeu te-a iertat cu desăvârşire de toate lucrurile pe care le-ai făcut. „Acum, deci, nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Iisus...” (Romani 8:1). El nu priveşte în urmă la păcatele şi eşecurile tale pentru a te acuza, prin urmare nici tu nu trebuie să faci astfel. În Epistola către Evrei, citată anterior, este redată de mai multe ori promisiunea lui Dumnezeu: „...nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor” (Evrei 8:12; 10:17). Norul vinovăţiei este dat la o parte! Acceptă iertarea desăvârşită pe care Dumnezeu ţi-o dăruieşte.

„În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus, m-a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii” (Romani 8:2). Viaţa de creştin este o existenţă a libertăţii: libertate faţă de vinovăţie şi libertatea de a duce acea viaţă pe care Dumnezeu o aşteaptă de la noi. Doar o astfel de trăire ne oferă adevărata împlinire. Viaţa de credinţă este un proces de creştere în asemănarea cu Hristos şi în reflectarea prezenţei lui Hristos. Iar întotdeauna, creşterea cere timp!

Acest articol face parte din cartea lui Steven L. Pogue, The First Year of Your Christian Life.

(1) Charles Swindoll, Come Before Winter, Portland (OR), Multnomah Press, 1985, pag. 89.