Secretul credinţei creştine

Înţelegerea vieţii insuflate de Duhul Sfânt

Te-ai întrebat vreodată de ce atât de mulţi creştini nu se comportă ca şi creştini? Este oare imposibil să-ţi trăieşti credinţa creştină? Să vă spun un secret: pe cont propriu, este într-adevăr imposibil. Atunci când încerci să-ţi trăieşti credinţa creştină prin propriile tale eforturi te asemeni cu un vapor aşezat pe uscat, care evident nu se poate mişca din loc. Pentru ca acel vas să poată ajunge undeva, el trebuie aşezat în apă. În mod similar, pentru a se bucura de viaţa sa de credinţă, creştinul trebuie să înveţe cum să îşi aşeze credinţa în Dumnezeu. Ştiind acest lucru, apostolul Pavel scrie: „Pot totul în Hristos, care mă întăreşte” (Filipeni 4:13).

Pentru un creştin, secretul unei vieţi împlinite este prezenţa lui Hristos în viaţa sa, în aşa fel încât în el să trăiască de fapt Hristos: „Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc... dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine” (Galateni 2:20).

În timpul ultimei seri petrecute de Hristos cu ucenicii săi, El le-a spus că îi va părăsi, dar că ei nu vor fi lăsaţi singuri: „Totuşi, vă spun adevărul: Vă este de folos să Mă duc; căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite” (Ioan16:7).

Îţi poţi trăi viaţa de credinţă cu îndrăzneală, datorită faptului că ţi-a fost dăruit Duhul Sfânt. El nu este doar un ghid care îţi oferă informaţii cu privire la drumul spre cer: El este Duhul lui Hristos, care a venit să locuiască în tine.

Cine este Duhul Sfânt?

Duhul Sfânt este Dumnezeu, împreună cu Fiul şi cu Tatăl. O mare parte din confuzia cu privire la Duhul Sfânt este dată de faptul că oamenii nu îl consideră drept persoană. Dar El este persoană şi implicit are caracteristicile unei persoane. Mai mult, Duhul Sfânt este o Persoană divină, fapt care se reflectă în ceea ce El „voieşte” şi „simte”.

Duhul Sfânt are toate atributele pe care le au Fiul şi Tatăl. El este omnipotent (atotputernic), omniscient (atotcunoscător), imuabil (nu se schimbă) şi etern. El este a treia Persoană a Sfintei Treimi.

Care este rolul Duhului Sfânt?

Duhul Sfânt are un rol important în viaţa fiecărui creştin. Vom analiza acum câteva din lucrările Sale, pentru a vedea de ce este El atât de important.

Duhul Sfânt te-a convins de faptul că eşti păcătos şi că ai nevoie de Hristos (Ioan 16:8-11). Biblia spune că fără ajutorul Duhului Sfânt, oamenii privesc creştinismul ca fiind ceva prostesc (1 Corinteni 1:18). S-ar putea ca oamenii din jurul tău să considere că legământul pe care tu l-ai făcut cu Hristos este o nebunie. Tu nu vezi lucrurile astfel, pentru că Duhul Sfânt ţi-a descoperit minunea unei vieţi trăite în Hristos.

Duhul Sfânt ţi-a dat o nouă viaţă. Iisus a spus că ceea ce este născut din carne, este carne. Duhul Sfânt este cel care realizează naşterea spirituală (Ioan 3:6). De asemenea, tot prin Duhul dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inima ta (Romani 5:5) şi tot El mărturiseşte înăuntrul tău (îţi dă asigurarea necesară) că tu eşti un creştin (Romani 8:16).

Duhul Sfânt este Acela care te învaţă şi totodată îţi dăruieşte şi puterea de a trăi. El te călăuzeşte în adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. Îţi descoperă adevărurile din Biblie, aşa încât tu să le poţi înţelege şi aplica la viaţa ta (Ioan 16:13-14). El îţi dă putere şi eficienţă spirituală, atunci când îţi mărturiseşti altora credinţa (Fapte 1:8). El mijloceşte pentru tine înaintea Tatălui atunci când simţi că nu ştii ce şi cum să te rogi (Romani 8:26-27).

Duhul Sfânt a fost trimis de Hristos pentru a-ţi da puterea să trăieşti viaţa de credinţă. Aşa după cum a scris Apostolul Pavel, „...Duhul Celui ce a înviat pe Iisus dintre cei morţi locuieşte în voi...” (Romani 8:11). Viaţa creştină poate fi trăită doar cu ajutorul Duhului Sfânt.

Acum, s-ar putea să te gândeşti: „Am nevoie de Duhul Sfânt în viaţa mea!” Dacă eşti creştin, El este deja prezent în sufletul tău: „Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte într-adevăr în voi” (Romani 8:9). Duhul Sfânt locuieşte în tine, dar probabil că tu încă nu ţi-ai supus viaţa Lui. Deşi El locuieşte în fiinţa ta, s-ar putea ca tu să nu Îl laşi să îţi şi conducă viaţa.

Apostolul Pavel afirmă că există două categorii de creştini: creştinii spirituali („duhovniceşti”) şi cei carnali („fireşti”, „lumeşti”).

1. Creştinul spiritual (sau duhovnicesc): „Omul duhovnicesc, dimpotrivă, poate să judece totul, şi el însuşi nu poate fi judecat de nimeni” (1 Corinteni 2:15).

Credinciosul spiritual L-a acceptat pe Hristos şi L-a aşezat în centrul vieţii sale. El nu este lipsit de păcat şi, ca oricare alt om, se confruntă cu probleme şi ispite în fiecare zi. Dar ca mod de viaţă, creştinul duhovnicesc se încrede în Hristos în ce priveşte fiecare problemă şi detaliu al vieţii sale. Cea mai arzătoare dorinţă a sa este ca viaţa pe care o trăieşte să îi fie plăcută lui Hristos, şi prin urmare nu se bazează pe aprecierile celorlalţi.

2. Creştinul firesc (sau lumesc): „Cât despre mine, fraţilor, nu v-am putut vorbi ca unor oameni duhovniceşti, ci a trebuit să vă vorbesc ca unor oameni lumeşti, ca unor prunci în Hristos. V-am hrănit cu lapte, nu cu bucate tari, căci nu le puteaţi suferi; şi nici acum chiar nu le puteţi suferi, pentru că tot lumeşti sunteţi. În adevăr, când între voi sunt zavistii, certuri şi dezbinări, nu Sunteţi voi lumeşti şi nu trăiţi voi în felul celorlalţi oameni?” (1Corinteni 3:1-3).

A fi un creştin „firesc” înseamnă a avea viaţa condusă de impulsurile „firii”, ale naturii umane păcătoase. Creştinul firesc este un creştin (cândva el şi-a predat viaţa lui Hristos), dar viaţa lui este focalizată asupra sinelui şi asupra nevoilor personale. Sunt anumite trăsături care confirmă faptul că acel om este un creştin, dar lucrarea propriu-zisă a Duhului Sfânt este împiedicată, fie prin ignorare, fie printr-o neascultare intenţionată.

Care este diferenţa dintre creştinul firesc şi cel duhovnicesc? Această diferenţă nu constă în faptul că în cel dintâi, Hristos sau Duhul Sfânt ar fi prezent doar într-o anumită măsură; dimpotrivă, un astfel de credincios beneficiază de aceleaşi resurse spirituale ca şi creştinul duhovnicesc. Dar omul spiritual se bazează pe puterea lui Hristos pentru a-şi trăi viaţa de credinţă, în timp ce omul lumesc se bazează pe propriile sale puteri. Încercarea de a trăi viaţa creştină prin propriile eforturi se aseamănă cu tentativa de a te plimba prin oraş cu maşina, împingând-o însă din spate; amândouă încercările sunt la fel de zadarnice şi sortite eşecului.

Călăuzit de Duhul Sfânt

Biblia vorbeşte despre a fi „călăuzit” de Duhul. Aceasta înseamnă că noi ascultăm ceea ce spune El: El ne conduce, noi Îl urmăm. Destul de simplu. Dar de obicei, nouă nu ne place ca altcineva să ne spună ce să facem – nici măcar Dumnezeu! Însă umplerea cu Duhul Sfânt implică faptul că noi îi permitem Duhului şi Cuvântului lui Dumnezeu să ne conducă viaţa.

Avem de ales în fiecare zi: Vom lăsa ca Duhul Sfânt să ne călăuzească sau vom fi conduşi de altceva? Privim cu teamă viitorul care ne stă înainte sau devine oare dorinţa de a obţine ceva, mai importantă decât ascultarea de Hristos? Atunci când Duhul Sfânt te umple, El controlează gândurile şi acţiunile tale. Nu poţi fi umplut de ură, teamă şi îngrijorare în timp ce eşti umplut de Duhul Sfânt. Toate acestea nu mai au loc.

„De aceea nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia Domnului. Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh” (Efeseni 5:17-18).

Spre deosebire de schimbările produse de alcool, cele realizate de Duhul Sfânt nu sunt aparente. Ele nu dispar odată cu trecerea timpului. În Biblie, aceste schimbări durabile sunt descrise ca rod al unei vieţi în centrul căreia este Hristos: „Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege” (Galateni 5:22-23).

Cum pot fi eu umplut de Duhul Sfânt?

Ţine de alegerea noastră, dacă suntem sau nu conduşi de Duhul Sfânt. Este o realitate asumată voluntar, şi nu poate fi transmisă de la un creştin la altul. Oamenii nu se îmbată ţinând în mână o sticlă de bere nedesfăcută sau prin simplul fapt că lucrează într-un magazin cu băuturi alcoolice. Alcoolul îşi face efectul şi produce starea de ebrietate doar după ce e asimilat în organism. Tot astfel – deşi comparaţia s-ar putea să nu fie cea mai fericită – poţi fi un creştin înconjurat de Biblii şi de credincioşi, fără a fi umplut de Duhul Sfânt; sau poţi fi singur, dar plin de Duhul.

Poţi să îţi exprimi dorinţa de a te lăsa condus de Duhul Sfânt, prin rugăciune. Citez o rugăciune care pe mine m-a ajutat întotdeauna:

„Dragă Tată, am nevoie de Tine. Recunosc că eu mi-am condus propria mea viaţă şi prin urmare am păcătuit împotriva Ta. Îţi mulţumesc că mi-ai iertat păcatele, prin moartea lui Hristos pe cruce pentru mine. Acum Îl invit din nou pe Hristos să Îşi ia locul pe tronul vieţii mele. Umple-mă cu Duhul Sfânt, pentru a fi plin de Duhul, aşa după cum Tu mi-ai poruncit să fiu. Ştiu că ai promis în Cuvântul Tău că vei face acest lucru, dacă îl cer cu credinţă. Te rog aceasta în numele lui Iisus. Ca o expresie a credinţei mele, îţi mulţumesc acum pentru că îmi călăuzeşti viaţa şi mă umpli cu Duhul Sfânt.”1

Dacă ai rostit această rugăciune, sau ai folosit propriile tale cuvinte pentru a exprima dorinţa de a fi condus de Duhul lui Dumnezeu, atunci El te umple chiar acum – chiar dacă tu nu simţi acest lucru în mod explicit. Îţi aduci aminte de momentul când ţi-ai încredinţat viaţa lui Hristos? Poate ai avut o experienţă emoţională puternică, sau poate, asemeni mie, nici tu nu ai simţit ceva deosebit după decizia de a-L urma pe Hristos. Ştim că El a intrat în viaţa noastră nu datorită a ceea ce am simţit, ci deoarece Cuvântul lui Dumnezeu este adevărat. Acelaşi lucru este adevărat şi în ce priveşte umplerea cu Duhul Sfânt.

Unii oameni văd în această umplere o experienţă mistică religioasă; şi totuşi, nu este vorba de ceva mistic. Ea reprezintă un pas al credinţei, un răspuns la ceea ce Dumnezeu afirmă în Cuvântul Său. Umplerea cu Duhul Sfânt nu depinde de sentimentele care însoţesc hotărârea ta în această privinţă, ci de credinţa ta în adevărul Sfintei Scripturi.

Trei întrebări

Lucrarea Duhului Sfânt este esenţială pentru viaţa noastră de credinţă! S-ar putea să te frămânţi totuşi cu câteva întrebări, la care nu găseşti răspuns.

1. De ce nu sunt mai mulţi creştini plini de Duhul?

Aici, răspunsul e dat printr-un singur cuvânt: păcatul. Alegem să nu Îl ascultăm pe Dumnezeu. Această atitudine poate lua forma mândriei: dorinţa ca lucrurile să se întâmple cum vrem noi. Nu Îl lăsăm pe Dumnezeu să ne controleze finanţele; am muncit greu pentru bani şi sunt ai noştri acum. Nu îl lăsăm pe Dumnezeu să ne călăuzească relaţiile; de ce să iert acea persoană, când de fapt este vina ei? Nu dorim ca Dumnezeu să ne controleze moralitatea; aceasta este în exclusivitate problema noastră, şi nu a lui Dumnezeu. Aşa vorbeşte mândria. Scriptura spune că Dumnezeu, „când are a face cu cei batjocoritori, îşi bate joc de ei, dar celor smeriţi le dă har” (Proverbe 3:34).

Păcatul poate lua o altă formă: frica. Cartea Proverbe afirmă: „Frica de oameni este o cursă...” (Proverbe 29:25). Este oare ceva ce Dumnezeu ar vrea ca tu să faci, dar tu nu ai acţionat în consecinţă deoarece ţi-e teamă de ceea ce cred oamenii? Ştiu că este uşor de adoptat acest mod de gândire: „Nu pot să fac asta. Aş fi considerat ridicol dacă acţionez astfel. Nu se poate ca Dumnezeu să-mi ceară să fac acest lucru.” Şi totuşi, deseori El tocmai acel lucru mi-l cere!

A doua parte a versetului citat ne spune că omul care „se încrede în Domnul n-are de ce să se teamă”. Este uşor să aşezi încuviinţarea oamenilor deasupra consimţământului lui Dumnezeu, dar ceea ce dorim noi cu adevărat nu este oare a fi plăcuţi lui Dumnezeu? Vieţile noastre se vor deosebi de vieţile altor oameni. Dar preţul merită plătit.

2. Pot fi plin de Duhul şi totuşi să mă lupt cu păcatul?

Răspunsul depinde de ceea ce înţelegi prin „lupta cu păcatul”! Dacă în mod constant tu cedezi în faţa păcatului, atunci nu poţi pretinde că Duhul Sfânt controlează sau umple viaţa ta. Dar dacă întrebarea ta este, de fapt, „Se va întâmpla oare să mai păcătuiesc, după ce am învăţat despre umplerea cu Duhul Sfânt?”, atunci răspunsul este un „Da” hotărât.

S-ar putea să-ţi dai seama că de mai multe ori de-a lungul unei zile păcătuieşti şi îţi mărturiseşti păcatul. Aceasta nu este slăbiciune spirituală; este evidenţa faptului că din punct de vedere spiritual trăieşti şi respiri! Conştientizarea păcatului şi lupta cu acesta au fost descrise uneori drept „respiraţia spirituală” a credinciosului.

Respiraţia spirituală implică actul „expiraţiei”, prin care cel credincios îşi recunoaşte păcatul înaintea Domnului, de îndată ce acesta a fost săvârşit. Recunoşti că ai păcătuit şi că L-ai detronat pe Dumnezeu din poziţia de Suveran al vieţii tale. Prin „expiraţie“ îndepărtezi ceea ce nu este curat şi te rogi să primeşti iertarea care ţi se oferă prin moartea pe cruce a lui Hristos.

Respiraţia spirituală cuprinde totodată şi „inspiraţia”, prin care Îi ceri lui Dumnezeu să te umple din nou cu Duhul Sfânt, să fie din nou Cel care conduce viaţa ta. Adu-ţi aminte că El nu te părăseşte atunci când tu greşeşti. Dar tu I-ai ignorat călăuzirea şi acum păşeşti din nou pe urmele Sale. Înveţi să ai încredere în El, iar aceasta presupune timp. Nu te descuraja, dacă se întâmplă să păcătuieşti: învaţă să te ridici.

Fetiţa noastră, cea mai mică dintre cei trei copii pe care îi avem, a învăţat să meargă anul trecut. I-a luat ceva timp. Nu vă imaginaţi că atunci când a împlinit un an, s-a ridicat brusc din pătuţ, a sărit peste marginile acestuia şi a zbughit-o la orele de aerobic pentru bebeluşi. Primii ei paşi au fost nesiguri şi şovăielnici. A căzut în noroi, a dat peste masa cu cafea şi coşurile cu lenjerie. Dar niciodată nu a renunţat. În cele din urmă, paşii ei au devenit mai puternici, mai hotărâţi. Încă mai cade uneori (aceasta li se întâmplă şi părinţilor ei!), dar se ridică.

În această viaţă, nu vom fi niciodată imuni faţă de păcat; perfecţiunea este o caracteristică a cerului. Pe măsură ce creştem în cunoaşterea lui Dumnezeu, vom ajunge să privim viaţa din perspectiva Lui, iar în anumite domenii vom păcătui mai puţin. În acelaşi timp, vom învăţa să ne luptăm cu ispita. Dar şi atunci vor fi situaţii când vom păcătui şi vom avea nevoie să respirăm spiritual, indiferent dacă suntem la începutul vieţii de credinţă sau după ani îndelungaţi de umblare cu Dumnezeu.

3. Ce să fac dacă viaţa mea nu s-a schimbat încă foarte mult?

Consideri că, în creşterea ta spirituală, te afli exact acolo unde Dumnezeu te doreşte? Am analizat două feluri de creştini, cei fireşti (lumeşti) şi cei spirituali (duhovniceşti). Dar există şi o a treia categorie: creştinii convertiţi de curând. Îţi aminteşti de ceea ce le-a spus Apostolul Pavel corintenilor? „Cât despre mine, fraţilor, nu v-am putut vorbi ca unor oameni duhovniceşti, ci a trebuit să vă vorbesc ca unor oameni lumeşti, ca unor prunci în Hristos” (1Corinteni 3:1).

Cu câţiva ani înainte, Apostolul Pavel îi condusese la Hristos pe mulţi dintre cei care formau acum biserica din Corint. În momentul în care le scrie, nu se aştepta ca ei să fie credincioşi maturi din punct de vedere spiritual. Dar în loc să urmeze un traseu normal pentru un creştin în ce priveşte creşterea spirituală, credincioşii din Corint au devenit lumeşti. Dacă eşti un credincios de câteva luni, eşti încă un „copilaş” („prunc”) în credinţă; nu eşti lumesc, ci eşti doar la început.

Pe vremea când locuiam în Midwest, familia noastră călătorea în luna septembrie a fiecărui an, înspre o zonă cu livezi din ţinutul Three Rivers, Michigan. Ştiam că vom găsi rânduri nesfârşite de meri, iar în dreptul fiecărui rând era indicat soiul merilor. De fiecare dată, după ce le ceream proprietarilor permisiunea, ne umpleam coşurile cu mere din cele mai bune soiuri.

Spre partea din spate a livezii erau şiruri de pomi care nu erau încărcaţi cu mere. De fapt, aceştia nu aveau fructe de loc. Pomii respectivi nu erau lipsiţi de viaţă; erau doar prea tineri. Uni nu ajunseseră încă la un metru jumătate înălţime. În timp ce pomii mai în vârstă ajunseseră la maturitate şi se aplecau sub greutatea merelor, pomii „tineri” aveau o singură „preocupare”: aceea de a creştere.

Dacă astăzi asculţi de Hristos şi ai încredere că puterea Lui te schimbă, atunci eşti exact acolo unde Dumnezeu vrea ca tu să fii. Nu te descuraja, gândindu-te că îţi lipseşte „rodul”. Nu am văzut niciodată ca vreunul din pomii tineri să se compare cu cei care fuseseră plantaţi mai de demult. Creşterea este un proces, şi fiecare etapă a procesului este vitală.

Îmi dau seama că atunci când mă supun lui Hristos şi nu sunt preocupat să compar cu alţi creştini, descopăr bucuria de a fi creştin.

Acest articol este preluat din cartea lui Steven Pogue, The First Year of Your Christian Life

(1) Rugăciune citată din Bill Bright, “Have You Made the Wonderful Discovery of the Spirit-filled life?” (San Bernandina, CA: Campus Crusade for Christ, 1966), pag.12.