Ce să fac atunci când simt că Dumnezeu este departe de viaţa mea?

Cred că este perfect normal să trecem prin diferite perioade de-a lungul vieţii. Consider că este ceva extrem de firesc faptul că există aceste anotimpuri sau vârste. De exemplu, vârstele vieţii: nou-născutul, copilaşul, adolescentul, omul adult, şi în final, cel cărunt. În creaţie regăsim de asemenea o împărţire similară, în anotimpuri: primăvara – un anotimp când apar noile frunze şi plante; vara – un anotimp când se coc fructele; toamna – un anotimp în care frunzele devin ruginii şi copacii îşi îngroaşă coaja, ceea ce îi face mai robuşti; şi iarna – când totul pare lipsit de speranţă şi de viaţă.

Prin urmare, cred că este firesc să avem astfel de „anotimpuri” şi în umblarea noastră cu Dumnezeu, să trecem prin perioade când „apropierea” dintre noi şi Dumnezeu să-şi piardă din intensitatea pe care o avea înainte. Aş vrea să te încurajez să iei în calcul această posibilitate. Fără îndoială, că sunt îndemnuri standard precum „Citeşte Biblia!” sau „Roagă-te mai mult!”, dar de fapt nu prea răspund problemei reale, nu-i aşa?

Poate că perioada respectivă este un timp de ajustare în viaţa ta, în care ceea ce trebuie să faci este să Îl urmezi pe Dumnezeu după ai învăţat până atunci, continuând să Îl iubeşti, să-I vorbeşti şi să aştepţi ca sentimentele să apară mai târziu. Poţi avea o umblare creştină chiar şi atunci când nu simţi această „apropiere”. I-ai dăruit Lui viaţa ta, acum tu îi aparţii Lui şi nimic nu poate schimba această realitate.

Toţi prietenii tăi creştini, maturi în credinţa lor, îţi vor putea relata experienţe similare. Cunosc foarte mulţi credincioşi care au trecut prin asemenea perioade.

Există, fără îndoială posibilitatea ca în viaţa ta să fie păcat. Ai putea pune deoparte ceva timp în care efectiv să vorbeşti cu Dumnezeu despre acest lucru. Roagă-L pe El să îţi arate dacă este ceva în viaţa ta care scurcircuitează comuniunea dintre tine şi El. Dar dacă El nu îţi pune înainte ceva concret, atunci cred că este înţelept să spui că nu este vorba de un păcat. Meditează asupra textului din Psalmul 32:5 – „Atunci Ţi-am mărturisit păcatul şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: ‘Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!’ Şi tu ai iertat vina păcatului meu.”

Te sfătuiesc să petreci timp cu oameni care să te încurajeze în credinţă. Spune-le ceea ce simţi şi roagă-i să se roage pentru tine. Atunci când petreci timp cu Dumnezeu, lasă-i libertatea să nu facă altceva decât să te iubească – caută-L pentru ceea ce este El, nu pentru sentimentul de apropiere de care ai nevoie. Fără îndoială că a dori să simţi apropierea nu este nici pe departe ceva rău, dar ai răbdare.

Petrece timp gândindu-te la ceea ce este adevărat cu privire la tine datorită lucrării lui Iisus. Eşti copilul lui Dumnezeu; ai fost iertat.

Ştim că „Acela care a început în noi această bună lucrare o va desăvârşi până în ziua arătării lui Hristos Iisus” (Filipeni 1:6); prin urmare ştim că El continuă să lucreze în noi, chiar dacă noi nu putem vedea sau simţi acest lucru.

Cere-I lui Dumnezeu să te ajute să te încrezi în El şi să aştepţi. Lucrurile vor merge bine. Sper că ceea ce am spus nu ţi se pare că este un răspund standard. Nu am avut această intenţie… Ştiu însă că deşi o asemenea perioadă poată să producă în noi temeri, El continuă să vegheze asupra ta cu o dragoste care este fără margini (Ieremia 31:3).