Cât de mult iartă Dumnezeu?

În primul rând, toţi păcătuim. Iată două texte care exprimă acest adevăr: Isaia 53:6 – „Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui” (Isaia 53:6) – şi Romani 3:23 – „Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu”.

Faptul că îţi recunoşti păcatul şi regreţi că l-ai săvârşit ar trebui să fie pentru tine un motiv de încurajare – şi aceasta din mai multe privinţe. În primul rând, sunt mulţi oameni care păcătuiesc, dar nu văd ca fiind ceva greşit în ceea ce fac; totuşi ţie Dumnezeu ţi-a deschis ochii şi te-a ajutat să înţelegi ce putere de distrugere are păcatul. Însă Dumnezeu nu doreşte să îţi trăieşti viaţa copleşit de un sentiment de vinovăţie. El doreşte ca tu să cunoşti şi să trăieşti din plin experienţa iertării pe care El o oferă.

Dumnezeu nu trece cu vederea păcatul tău, spunând: „Eşti iertat!” El vede păcatul nostru, însă cu toate acestea este gata să ne dea iertarea Sa deoarece Iisus a luat păcatul nostru în întregime asupra Sa şi a plătit pentru el prin moartea Lui pe cruce. Păcatul nostru reprezintă o problemă gravă, pentru a cărei rezolvare Iisus a plătit preţul unei suferinţe inimaginabile. Dar din momentul în care L-am primit pe Hristos în vieţile noastre, noi am dobândit iertarea Sa. Nu vom putea niciodată să facem ceva care să compenseze pentru propriul nostru păcat, indiferent câtă suferinţă am îndura – şi de altfel Dumnezeu nici nu aşteaptă acest lucru. „Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi” (Romani 5:8).

Dar cum stau lucrurile atunci când suntem vulnerabili în anumite privinţe şi continuăm să păcătuim? Oare este posibil ca, la un moment dat, Dumnezeu să se sature să ne tot ierte şi să ajungem la o limită dincolo de care nu mai putem fi iertaţi?

Iisus a fost întrebat de ucenicii Săi de câte ori ar trebui să ierte ei pe cineva. „Atunci Petru s-a apropiat de El şi I-a zis: «Doamne de câte ori să iert pe fratele Meu când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?» Isus i-a zis: «Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte»” (Matei 18:21-22). Este puţin probabil ca Petru să fi putut ţine socoteala dacă a iertat pe cineva de 490 de ori, prin urmare Iisus oferă aici un principiu. Întotdeauna trebuie să îl ierţi pe semenul tău, pentru că Dumnezeu întotdeauna te iartă pe tine. El a murit pentru fiecare dintre păcatele tale – cele care le-ai comis şi cele pe care le vei comite, aşadar pentru păcatele trecute, prezente şi viitoare. Trebuie să începi să îţi vezi păcatul aşa cum îl vede Dumnezeu. În cele ce urmează, citez câteva texte biblice care vorbesc despre acest lucru:

„Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9).

„Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Iisus Hristos, Cel neprihănit. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi” (1 Ioan 2:1-2).

„...cât este de departe răsăritul de apus, atât de mult depărtează El fărădelegile noastre de la noi” (Psalmul 103:12).

„Căci ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele!” (Isaia 38:17). Dumnezeu mi-a aruncat păcatele dinaintea ochilor Săi şi nu mă mai priveşte prin prisma lor. Atunci când se uită la mine, El vede de fapt dreptatea lui Iisus.

„El va avea iarăşi milă de noi, va călca în picioare nelegiuirile noastre, şi vei arunca în fundul mării toate păcatele lor” (Mica 7:19). Ele nu vor mai putea fi găsite niciodată, deoarece au fost aruncate „în mare” – chiar mai mult, „în fundul mării”.

„Eu, Eu îţi şterg fărădelegile, pentru Mine, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale” (Isaia 43:25). Dumnezeu nu ţine evidenţa păcatelor noastre; lista care le conţine este ştearsă, este distrusă. Faptul că Dumnezeu „uită” păcatele nu trebuie înţeles în sensul unei slăbiciuni similare cu cea umană; El decide să nu şi le mai amintească.

„...dar unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult” (Romani 5:20).

„Şi toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Iisus Hristos… Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor… Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El” (2 Corinteni 5:18-19, 21).

„Acum, deci, nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Iisus…” (Romani 8:1).

„...fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Iisus Hristos” (Romani 5:1)

Textul biblic spune despre Satana că este „pârâşul fraţilor”, cel care îi acuză pe credincioşi (Apoc. 12:10); aceasta înseamnă că Satana va încerca să ne convingă că este imposibil ca Dumnezeu să ne iubească. Trebuie să privim asemenea gânduri drept minciuni şi în loc să le dăm lor crezare, să ne punem încrederea în ceea ce spune Dumnezeu. Ceea ce Dumnezeu spune despre noi în cuvântul Său (Biblia) este mai adevărat decât orice am putea gândi sau simţi noi. Iisus a spus că o viaţa clădită pe Cuvântul lui nu se va prăbuşi niciodată, oricâte furtuni s-ar abate asupra ei (vezi Matei 7:24-27).

Dacă I-ai cerut lui Dumnezeu să te ierte şi să intre în viaţa ta, atunci nu uita un lucru: Eşti iertat! Cuvântul Său afirmă acest lucru. Mulţumeşte-I pentru iertarea pe care ţi-a acordat-o şi începe să te bucuri de relaţia dintre tine şi El şi de trăinicia acestei relaţii. El poate schimba domenii în viaţa ta care nu sunt în acord cu voia Sa cu privire la tine. În 1 Corinteni 1:9, apostolul Pavel face următoarea afirmaţie: „Credincios este Dumnezeu, care v-a chemat la părtăşia cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru.”